Personal am un motto dupa care imi place sa cred ca lucrurile graviteaza pe lumea asta...
si anume..
"Nimic nu e intamplator!"
Asa ca, in aceasta idee, cred ca lucrurile se intampla de cele mai multe ori cu un scop.
Ramane ca la moment poate de sinteza sa analizam cat de nobil este acest scop si cat de mult ne infrumuseteaza el viata.
Aici voi incerca sa-mi adun crampeiele de viata, de simtire, din cea mai importanta parte a vietii oricarei fiinte umane: aceea de parinte.
Este nevoie de doi pentu a putea dansa un tango, este nevoie de doi pentru a creste un copil sanatos, este nevoie de doi pentru ca acesta sa-si primeasca portia fireasca de dragoste si siguranta...
Dragi parinti (sau viitori parinti), iata o sansa de a intra in acest joc.
Am citit si mai ales am trait cate ceva dintr'ale "meseriei de parinte'. Multe din simtiri mi-au fost confirmate si am ajuns la concluzia ca, instinctul si regula bunului simt sunt mai tari decat cele mai elaborate studii si cercetari.
Iata pe scurt concluziile:
Cred ca zicerea cu 'nu lua copilul in brate (sau nu-l rasfata) ca-l inveti prost" e un mit! Scornit de parinti care au nevoie de o justificare pt timpul putzin pe care sunt dispusi a-l aloca copiilor lor.
Este parerea mea.. mai veche... pe care mi-o si confirma experienta si nu in ultimul rand cateva studii, statistici. Ba mai mult, e cumva taman pe dos - copiii lipsiti de afectiune sunt cei care par rasfatati pt ca ei cer atentie si doresc sa fie centrul atentiei deoarece sunt nesiguri de dragostea ce li se ofera. ....."dorinta copilului dvs. de a va atrage tot timpul atentia va scadea pe masura ce el va deveni sigur de iubirea dvs. neconditionata."
Cu cat relatia cu copilul e mai apropiata, altminteri spus, cu cat copilul creste cu increderea cat mai profunda in parinti, cu atat disciplina e mai usor de instalat si de mentinut. Iar increderea in toate relatiile apropiate, dar mai ales in relatia cu totul speciala dintre copii si parinti, vine atunci cand tu, ca parinte, dai mai mult decat se asteapta de la tine pe linia afectiunii, atentiei etc. Paradoxal, dar in felul asta relatia, care e oricum una de dependenta, nu face din dependenta miezul relatiei -- ci dependenta e resimtita ca respect! Iar faptul de a le oferi copiilor respect (care nu poate fi cladit decat pe foarte multa dragoste si atentie permanenta) ii invata pe de o parte respectul de sine, pe de alta, respectul fata de ceilalti.
Poate ca suna cam abstract, dar cred cu tarie ca daca le oferim cat de multa afectiune si atentie putem copiilor, contribuim in ultima instanta la formarea lor ca personalitati "rotunde" si stapane pe sine , capabile sa-si asume propriile alegeri si responsabilitati intr-o lume cu valori de multe ori tulburi si haotice.
iata cateva articole in care se vorbese despre asta:
Si mai e ceva... cred ca trebuie sa avem grija si de taticii copiilor nostri. Daca la noi, mamele e poate innascut instinctul matern, de parinte, la ei se invata incet incet si se educa.
Cel putzin in cazul nostru - a fost nevoie de ceva terapie pt asta, mai concret de practica, determinare si multa DRAGOSTE!
De insuflat cu binishorul (e drept poate mai mult la cei care sunt pentru prima data tatici sau poate pentru unii chiar nu e cazul - sunt si exceptii care confirma reguli nu!?) si de rumegat in timpul liber:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu