cei 7 ani de acasa

Am experimentat aseara 'matematica' la Fastrack Kids.

Educatia si felul in care copiii primesc niste informatii, sunt extrem de importante pentru tot ceea ce va insemna evolutia lui din acest punct de vedere si sub toate celelalte aspecte ale vietii.

Sunt constienta de ceva vreme de 'importanta celor 7 ani de acasa'. In aceasta prima copilarie suntem suverani asupra fagasului pe care ne indrumam micutii, asupra lucrurilor pe care le prezentam ca fiind valori.

Copiii nostri sunt precum niste carti nescrise ale caror pagini freamata de nerabdare. Pe  filele albe, noi suntem cei care scriem la fiecare pas cuvinte grele cu reverberatii peste timp: indiferent ca e vorba de educatia din afara spatiului familial, sau de atitudinea noastra de acasa.

E clar ca nu ma refer la explicatiile sablon gen 'sarumana' 'te rog' si 'multumesc' care ar fi lucruri ce se spun...pt ca 'asa e frumos'.Ci la faptul ca, noi ca parinti putem valorifica la maxim primii ani de viata ai unui copil astfel incat acestia sa-si fructifice abilitatile fara a le stirbi insa din inocenta varstei, fara a-i priva de bucuria de a copilari. Tocmai de aceea calea pe care o consider cea mai potrivita se refera la activitati pentru copii realizate sub forma de joc, in spatele caruia se gaseste de fiecare data un scop educational.

Activitatile care se incadreaza in aceasta directie si la care am participat pana acum cu copiii mei sunt evenimentele lui Leon Magdan 
(despre spectacole: http://www.youtube.com/watch?v=rzUDYoXPZMo  sau un truc aici http://www.youtube.com/watch?v=9RlYzUUtzxk&feature=related) si programul educational Fastrack Kids (http://www.ftk.ro/programe-educationale-fastrackids/program-fastrack-core).

Experienta de aseara de la FiStikitz (asa a rezumat Teo numele nou si nu chiar simplu al programului) a fost una pozitiva si pentru el si pentru mine.

Am avut ceva emotii la ideea ca il las pentru 2 ore, intr-un mediu complet nou, cu niste copii pe care nu ii stia deloc anterior si cu 2 profesori de asemenea straini.

Am ajuns acolo, i-am explicat ca mergem la joaca si ca parintii nu au voie sa ramana cu ei.

Am stat intr-un mall din apropiere cu tel in mana si emotia ca voi fi sunata si chemata in ajutor.

Nu a fost asa. A paritcipat activ cele doua ore si chiar a fost dragoste la prima vedere cu profesoara...despre care mi-a marturisit ca seamana cu tine mami si o cheama tot Alina si-mi place de ea.

La finalul lectiei tuturor parintilor ni s-a facut un rezumat cu ceea ce au facut piticii la ora de matematica. Suna stiintific, nu??

Au 'studiat' trei 'probleme':

masurarea suprafetelor plane: au aflat ca poti merge cu pasul pe latura unui covoras si poti masura cate picioare (de'ale tale) are acel covoras. Aici a fost si o provocare..de a masura un perete! Asa au descoperit ca nu pot merge pe pereti, dar pot sa-si faca pe un carton conturul piciorusului, pot decupa si cu talpa proprie pot masura peretele pe verticala. Fiecare copil si-a facut propria talpa din carton pe care si-au luat-o acasa.

masurarea suprafetelor rotunde: au aflat cum pot afla masura capului pentru o palarie pe care ar putea sa o dea cadou bunicului. Desigur aici nu  mai funcioneaza masura cu talpa piciorului, dar cu un snur pot sa faca inconjurul capului si pot face un nod pentru a afla dimensiunea circumferintei.Fiecare copil si-a masurat propirul cap cu un snur care le-a ramas amintire.

si ceasul: prin sunet si imagini proiectate cu ajutorul unei statii au fost atrasi de un cadran interactiv, frumos colorat pe care li s-au explicat diverse detalii (cate sec are un minut, la ce ora mananca, dorm, cam cat inseamna o ora, etc). Ca finalitate practica, fiecare copilash a primit un cadran de carton, cifre, lipici, toate cele necesare realizarii propriului ceas. Foarte mandru Teo acasa de ceasul lui desigur.

Si poate cel mai important pentru mine a fost felul in care copii au inceput lectia (am tras cu urechea primele cateva minute inainte sa plec). Fiecare a fost invitat sa vorbeasca cu dl Smiley (o mingiuta zambitoare) si sa isi exprime o emotie din ziua respectiva.Era diretionat catre o emotie pozitiva pe care sa o constientizeze si sa o exprime.Majoritatea a spus ca sunt veseli..chiar si din motive mai putin pozitive. O fetitza zicea ca ea e vesela ca a incercat sa faca o rochita pt papusa, care nu i-a iesit, dar mai incearca si alta data. M-a impresionat o alta fetitza care a spus ca ea e putin trista ca nu a mai vazut-o pe mami de dimineatza.Aici profa a spus ca o intelege ca si ei ii e dor de mama uneori si ca ar  vrea sa o ajute cumva.. (nu stiu ce i-a dat, o jucarie cred, sa se simta mai putin singurica pana se va vedea cu mami)

Dupa mine, e ft important sa ne constientientizam lucrurile bune din viata...oricat de simple ar fi ele  si sa le consideram motive de bucurie. Sa remarcam intai partea plina a paharului si sa alegem bucuria data de asta inainte de a ne plange de partea goala si de a ne intrista.

Noi facem acasa in mod firesc asta, dar acum am constientizat cat e de important sa ii directionezi pe copii spre aceasta atitudine incurajandu-i sa si-o exprime manifest si constient.

Asa incat de azi, mi-am propus ca seara, inainte de culcare - in afara de micile noastre secrete pe care ni le spunem unul altuia (e un obicei pe care il am cu Teo) - sa marcam si ceva care ne-a inveselit pe ziua respectiva, ca un fel de retrospectiva a lucrurilor care ne-au facut sa ne simtim bine.

Nu-i asa ca daca ne propunem mai multe zile la rand ca din noianul de neghina sa culegem boabele de orez frumoase, vom ajunge ca la un moment dat sa facem acest lucru...din instinct?