petice de calatorie din insorita Andaluzie si din putin exploratul Alicante
Inca o vacanta in cutiutza pretioasa a amintirilor noastre.
Inca o vacanta in cutiutza pretioasa a amintirilor noastre.
O vacanta plina, cu multe locuri si lucruri noi, cu bucurie sincera si galagioasa de copii.
Multe de povestit.
Insorita Andaluzie ne-a incantat cu frumusetile ei.
Un periplu nelipsit de peripetii asumate - mai ales atunci cand pleci la drum cu masini incarcate de copii si cu rezervari facute online in full sezon, uneori cu temperaturi si de peste 40 de grade.
De la impunatoarele catedrale din Cordoba (Mezquita) si Sevillia (Giralda) si pana la surprinzatorul ocean dinspre Cadiz si Gibraltar, continuand mai departe spre Marlbera, Malaga si incheind cu unul dintre cele mai importante monumente de arhitectura islamica din Granada: Alhambra, aceasta calatorie a fost o experienta interesanta pe care nu o vom uita, cu siguranta!
Pe langa incarcatura istorica a locurilor ...savurata pe furate, printre mult doritele de copii bombonici, acadele si inghetate - as putea caracteriza aceasta calatorie si prin cuvintele memorabile ale celor mici:
- luminitele vazute in noaptea zborului, din avion in viziunea lui Teo: 'pamantul asta arata ca o comoara'
- catedralele din Cordoba si Sevillia: castelele cu nepretuite comori
- locul din Sevilia in care am stat cele 3 zile care avea la intrare o fantana cu 4 pestisori: casutza cu pestisori
- vila din apropierea Cadizului, de pe malul Atlanticului, unde am stat alte trei zile: casutza de la ocean
- lista ramane deschisa
De fapt 'acasa' in Spania...cel putin pentru micul Andu, a fost clar in Alicante - destinatia noastra principala catre niste prieteni dragi, cu care iata ne petrecem o a doua vacanta de neuitat, incojurati de pici: 3 printese si 2 cavaleri.
Alicante, port la Mediterana este o metropola, un oras modern si impresionant in care desi am stat aproape doua saptamani, a fost prea putin explorat de noi ...de data aceasta.
Bun motiv pentru o promisiune pentru... o data viitoare :)
Mai presus insa de orice frumuseti au fost copilasii zglobii, mereu pusi pe shotii si mereu dornici de bombonele si inghetata.
cateva filmulete si imagini:
Impresionantul turn al Giraldei - catedrala din Sevillia
la plecarea din Sevillia catre Gibraltar, tineam copiii 'ocupati' intr-un loc ferit de masini pentru a ne imbarca si a ne continua calatoria
activitati 'acasa'
dragalashenia absoluta:
arta hartiei in Granada
pauza de shopping (pt fete!)
descindere de motoare dupa prioritatea data la decolarea unui avion din Gibraltar
turul Sevilliei cu busul turistic a fost o alegere minunata in conditiile in care nu era deloc usor sa fi mers atat de mult pe jos cu copiii (care oricum au mers mititeii destul de mult)
in avion, RASARITUL...dinspre casaImaginea aceasta de deasupra norilor, pe zgarcitul ochi de geam al avionului, cu copiii dormind linistiti de'o parte si de alta, m-a facut sa realizez cat de privilegiati suntem ca am avut posibilitatea sa vedem atatea lucruri, sa fim impreuna cu prieteni dragi si nu in ultimul rand, sa fim sanatosi pentru a ne bucura de toate acestea. Imi venea sa-mi strang tare baietii in brate, sa-i trezesc si sa ii intreb daca nu cumva visez...sa-mi confirme ca e real, ca suntem chiar noi acolo, deasupra a tot si toate.
Nu si deasupra LUI, desigur! EL, cel fara de care nimic nu ar fi fost posibil. Si fata de care ma inclin din nou. Am acel sentiment de indatorare, din universul meu mic si lumesc, am impresia ca ar trebui sa dau ceva la schimb pentru toata viata ...sa-i zic normala... pe care o traim. Uneori ma sageata teama ... ca echilibrul asta la un moment dat ar putea fi perturbat. Alung gandul, cu speranta ca Dumnezeu in infinita-I bunatate ne va duce pasii pe acolo pe unde EL stie ca avem nevoie sa trecem.
si i-am multumit inca o data, de acolo de sus, de deasupra norilor, cu acel sentiment unic de... (atat de) aproape... pentru bunatatea-I nemarginita si neconditionata..
Nu si deasupra LUI, desigur! EL, cel fara de care nimic nu ar fi fost posibil. Si fata de care ma inclin din nou. Am acel sentiment de indatorare, din universul meu mic si lumesc, am impresia ca ar trebui sa dau ceva la schimb pentru toata viata ...sa-i zic normala... pe care o traim. Uneori ma sageata teama ... ca echilibrul asta la un moment dat ar putea fi perturbat. Alung gandul, cu speranta ca Dumnezeu in infinita-I bunatate ne va duce pasii pe acolo pe unde EL stie ca avem nevoie sa trecem.
si i-am multumit inca o data, de acolo de sus, de deasupra norilor, cu acel sentiment unic de... (atat de) aproape... pentru bunatatea-I nemarginita si neconditionata..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu