ian 2011. Copiii mei iubiti, mai mari cu inca un an!

Revin si acum, in prag de 2011, cu cateva ganduri despre micutii mei... care.. iata!
Au mai crescut un an!

Cu lacrimi de lumina in suflet, imi retraiesc povestile nasterilor si ale inceputului de an... de fapt ale inceputurilor de an, din ultimii patru ani!

Nu se pot compara cu absolut nimic. Sunt speciale. Cu adevarat speciale pentru mine.

Si atat cat Dumnezeu imi va calauzi pasii, ma voi stradui sa fac aceste inceputuri de an, sarbatori ale sufletului meu, sarbatori ale familiei si ale prietenilor care vor intra in jocul nostru.

Inca un an de bucurie inconjurati de inocentza copilariei. Un an presarat cu momente firesti de viata... cel mai adesea frumoase si pline de culoare, si uneori cu inerente neintelegeri, zic eu la fel de firesti.

Iata cateva emotii din toamna lui 2010  - atunci cand Teo facea primii pasi spre gradi...

sept 2010:

O zi insorita de septembrie, ca in copilaria mea.
Teo merge de azi la gradi!
O noua etapa pe drumul vietii.
Sa ai parte dragul mamei de sanatate, iubire si oameni frumosi in jur.

 

 Te iubim mult mult mult...de la pamant pana la cer si inapoi ...de infinite ori!

Si asa cum, in rugaciunile noastre rosteam si speram, experienta de gradi este una pozitiva. Micul gradinar s-a adaptat si este fericit sa mearga in lumea liliputana, sa se trezeasca dimineatza, sa mearga cu tati acolo, sa fie intampinat cu dragoste de Mela - educatoarea lui draga, sa-si petreaca ziua cu micutii lui colegi, sa invete lucruri noi... Iar dupaamiaza sa-l iau, sa zburdam spre parc, spre casa sau spre cine stie ce loc numai de noi dorit si in secret promis, spre oriunde ne mai conduc pasii veseli.

Minunea de a nu avea probleme de sanatate, care sa-l faca sa intrerupa sirul zilelor de activitati diverse, s-a petrecut. Oh, cata speranta am avut si aici. 

Imi era parca teama sa si vorbesc despre asta, de frica sa nu destram vraja, acest cerc rotund si lin prin care zilele se scurgeau si ne indreptam catre serbarea de final de an.

Moment care mi-a adus dealtfel cele mai mari emotii.

decembrie 2010, inainte de serbare (dintr-un mesaj catre prietenele mele):

PRIMA SERBARE din viata noastra de gradinari
Am asa niste emotii MARI
nu stiu cum sa va explic / din stoman imi vin pana in gat
Teo isi stie rolul, nu de asta am emotii, desi nu mi-ar pasa chiar daca s-ar poticni.
Imi spunea aseara poeziile altor copii. Chiar m-am minunat cate poezii stie...fara ca eu sa am habar cand le-a invatat. 
e atat de frumos cand reusim sa traim prin ochii copilasilor nostri sarbatorile si ...pana la urma, la indemana si deloc costisitor construirea acestei atmosfere de poveste;
suntem norocoase dragele mele sa avem copilasi sanatosi!
 ....
ce rol credeti ca va avea dl Teo?
brunetelul meu drag?
hahaaa ati ghicit!?? un om de zapada gras! frate de cruce cu Matei de Catalina 

..........
emotionant, pe cuvant!
la un moment dat cand au dansat fetitele un fel de dans al fulgisorilor o lacrima imi dadea tarcoale / cat sunt de diafane si in rochitele alea erau niste papusi!
a fost emotionant, au spus poezii, au dansat, au cantat... ne-au introdus si pe noi in joc, am cantat impreuna cu ei;

la final eram cumva obosita...
i-as ridica de'adevaratelea statuie  educatoarei ...cata blandete, rabdare, tact si autoritatate deopotriva... are toata admiratia mea!
si ma inclin in fata unor oameni ca ea, care isi fac meseria cu atata devotament
iata-ne pe toti trei

www.flickr.com/photos/23251288@N07/5266784635/

multe's de povestit din lumea aceasta frumoasa a inocentei si a primelor experiente de gradi

Cu drag si alta emotie, ma intorc pe firul varstei spre experienta de bebe... varsta prelungita de bebe de fapt. Prelungita de mama (de mine), desigur. Andu nu mai este bebe, dar imi place sa-l alint si sa-l culcusesc la pieptul meu precum faceam cand era bebelush. Negresit si cu Teo, adesea fac asta. 

Si cred ca voi face mult timp de aici inainte cu amandoi... in inima mea, pana'n veci!

Andu. O altfel de minune pentru vietile noastre. Un echilibru si o liniste de care avem nevoie. Este piesa care intregeste in mod inspirat si binecuvantat intregul nostru, intregul despre care vorbeam si anul trecut.

Ma simt norocoasa ca am trait bucuriile primelor cuvinte, primelor propozitii, bucuria de a-l observa cum descopera universul din jur, cum se dezvolta frumos si armonios. Si zic eu..(si nu doar eu)... binecuvantat!

Un fior de duiosie ma strabate cand ii aud glasciorul cristalin : 'une ete mami?' / desi poate sunt la cativa metri, e de fapt o intrebare prin care cauta siguranta si stabilitatea dintr-o lume inca nedescoperita.

iata cum descopeream impreuna universul, intr-o zi din iarna acestui an:

In cateva zile va face doi anisori.

Iar Teo patru!

Sa cresteti mari dragii mamei.

Mama si tata va iubesc mult, tare tare mult.

Nu exista in dictionare si nu este inventat in cuvintele niciunei limbi, ceea ce simt parintii pentru copiii lor.

poate doar cuvantul dumnezeiesc ar putea exprima cumva aceasta traire

si pentru asta, Slava Tie Doamne!

Mama.

Mama si Tata