o bucatica din iarna noastra

din 30 ianuarie / o saptamana la SKI... care incotro!!!!

Cu mic cu mare, ne-am pregatit bagajele si am descins spre o vacanta timid geroasa, prima pe anul acesta (cea de sarbatori..nu se pune..nu!?).

Ne-am lustruit claparii, ne-am verificat echipamentele si cu chef de aer curat am luat-o fiecare in directia potrivita.. grupei de varsta!

Teo merge pentru prima data la ski, asa ca am ales pentru el o tabara de initiere cu instructor, la Pestera. Desigur, e insotit de Buni... buni a noastra sportiva, si ea skioare amatoare cu multi ani in urma (in tineretea ei :) ).

Fac cumva un  arc inapoi in timp si ma gasesc pe mine (hahaa...deja e traditie de familie!!) - o zvarluga de copil, pe aceeasi partie, in aceeasi tabara, acum 20 de ani. Mi se pare atat de dragutz si aproape neverosimil... dar chiar cu aceeasi instructori de ski...(cativa dintre ei).

Sper ca nazdravanul meu curajos sa prinda gustul acestui sport minunat si peste doar cativa ani, sa ne bucuram impreuna de ierni, de ski, ba chiar il vad depasindu-ne mandru pe partii.

Andu mic e in gashca noastra anul acesta. Ramane cu Mutti la sanius, iar noi, eu si tati vom regasi placerea skiului pe partiile de pe V Prahovei, cateva ore pe zi, toata saptamana. Incercam sa profitam la maxim de frumusetea soarelui de iarna  ... de 3 ani nu am reusit sa ne mai bucuram de asta.

De acum, copiii sunt maricei si o sa ne facem un obicei de iarna din 'a fura' cate o bucatica de zapada zglobie, de munte si aer curat.

Revin cu imagini si impresii de la 'locul faptei...'

Zile insorite, vacanta frumoasa tuturor ... nepiticilor si piticilor mai mici si mai mari!!!

edit: la reitoarcerea din vacanta

Am promis ca revin cu ceva impresii..

Mai mult decat au de spus imaginile de mai jos ... nu as mai adauga decat ca ..Teo este campion! A luat locul 1 la concursul de ski de final de tabara.
Foarte incantat, curajos si sigur pe el... 

Sunt si eu incantata si l-am felicitat cu tot dragul meu de mama mandra.

imagine de grup.. invatacei, profesori

cu voie buna si curaj ...  pe partie, intr-o pauza scurta!

coborare de concurs!

 sosire de campion!

 

eu si tati, pe alta culme de munte / tot la ski

sport extrem ...cu ANDU

22ianuarie / sambata seara / acasa

de ce sport extrem?...ei sigur.. se mai intampla si din astea

Intr-o sambata obisnuita si frumoasa de iarna ne-a fost dat sa traim o experienta.. .

As numi-o doar atat experienta, caci din toate cate 'petrec' incerc sa extrag ceea ce e bun si folositor...pt altadata.

O zi obisnuita in famile asadar, in care copiii s-au jucat, au iesit la zapada, au chicotit, s-au alergat, au nazdravanit ca de obicei.

Nimic nu prevestea ceea ce avea sa urmeze.

Pentru ca Andu avea o usoara viroza ii faceam de o zi aerosoli (ser 2ml ser fiziologic si 0.5ml ventolin).

Era o rutina, ne uitam pe net pret de max 10 min la 'ugha chaka', la 'popotam' sau la 'gummy bear', timp in care sta linistit si acaparat de muzica si imagini, cu mascuta la nasuc.

Numai ca de data aceasta, lucrurile nu au fost tocmai ca de obicei. In timp ce pregateam solutia, micul meu drag a venit prin spatele meu, a sustras sticlutza de ventolin si tzushti la gura. In secunda urmatoare i-o inshfacam desigur ...dar nu inainte ca el sa guste curios din licoare. Eram si eu si Mihai acolo, langa el. Era si Teo. Ce sa zic... a fost vina noastra, a fost el prea iute de mana... nu mai conta asta, de acum trebuia sa vedem ce facem.

Calculez speriata cat consumasem anterior din sticlutza, cati ml avea ..cat ar fi putut sa ingereze dintr-o inghititura.

rezultat = aprx 5-6ml.

Sun la urgenta Medsana / aflat (ceea ce banuiam) ca e bine sa mergem la spital sa il evalueze un medic specialist. Credeti ca am avut rabdare sa-mi trimita BGS ul?

Nu, desigur! I-am pus geaca pe el, am tras pe mine ce mi-a picat in mana si am demarat spre spital.

Am ajuns in 20min de la mom ingerarii la camera de garda din Gr Alexandrescu.

Decizia imediata: internare pe loc! Monitorizare  cardiaca si hidratare/perfuzii pentru ca substanta minune (salbutamol) sa iasa cat mai repede din sange.

Am stiut ca lucrurile sunt sub control si de acum aveam grija de moralul copilului, care era putin agitat si el (manifest, la el substanta a actionat ...cumva ca si cofeina). I-am umflat o manusa chirurgicala si i-am povestit ca suntem in excursie si ca am venit sa ne jucam cu baloane si cu mingiutze (pastilele care i s-au lipit ulterior pe corp pt ekg). M-am gandit ca nu e bine sa ii spun de doctori si spital sa nu ii creez in plus reactii adverse ulterioare fata de acest cadru. 

Noi avem vizite prietenoase la clinica (de obicei una privata) si as vrea ca starea asta sa o pastrez in mintulica lor.

Asadar, pentru prima data (in cei 4 ani de cand am copii) cand ma trezesc internata in spital cu copil! Ei da... trebuia sa iau o piatra in gura si sa trag aer puternic in piept... ce-i drept asteptarile mele despre ce inseamna sistemul de sanatate din Romania erau destul de intunecate.

 in jurul orei 22 /  Reanimare, Sectia de  Toxicologie a spitalului Gr Alexandrescu

O atmosfera prietenoasa. Curatenie. Aparatura moderna. Dotare (aparent..parerea unui necunoscator!) buna.

Sentimentul pe care l-am avut a fost unul similar cu cel pe care il am in clinica privata unde mergem in mod curent.

Deja dupa o prima impresie care depasea asteptarile sumbre, mi-a revenit moralul si am incercat sa fac piticului 'excursia' cat mai fireasca.

Imediat i s-a pus o branula (jos palaria! rapid si fara ezitari), i s-a luat sange pentru analize si a fost monitorizat ekg. 

Lucrurile erau ok, sub control. 

Piticul avea chef de cantat, o striga pe asistenta 'maryyyyy, ce faci maryyy' si ne jucam amandoi in pat... aproape ca m-a adormit el pe mine / cred ca era in jur de 01 noaptea cand l-a luat somnul.

A doua zi, rezultatele analizelor ok, starea piticului ok... spre pranz plecam spre casa dupa o 'excursie' pe cinste.

Si nu in ultimul rand o  experienta de viata reala. Caci dincolo de motivul pentru care am ajuns acolo, am inteles o realitate care era departe de viata mea, si anume aceea a efectelor etnobotanicelor.
In timpul noptii in care am stat la reanimare, au mai fost internati trei tineri (in jur de 15 ani) in stare inerta / consumatori ocazionali (sau nu!?) ai acestor 'droguri'. 

Delicata si periculoasa  zona asta, era pt mine pana la acest moment doar o 'stire' si un subiect de discutie fara argumentari si reprezentari in realitate. 

Am vazut o mama disperata care cu decenta isi imbratisa fiul (barbat deja!) si plangea. O familie care parea ca are grija de educatia acestui fiu peste medie.

Niste parinti depasiti de o realitate dura (si poate fara prea mari parghii de actiune) din viata lor. 

Am ramas pe ganduri dupa aceasta poveste. Si mi-am promis ca nu ar fi rau ca peste vreo 10 ani (sau mai devreme) sa-mi duc baietii si sa ii confrunt cu ce se petrece acolo... cumva ca un experiment practic despre ce inseamna consumul de  droguri.

Sunt inca pe ganduri pentru ca ce am trait in aceasta seara de week end, mi-a confirmat o data in plus ca viata e ca un drum pe care la orice moment poti intampina o piedica peste care treci bland, cazi - te ridici, te impiedici sau cazi grav. 

Inca sunt sub imperiul sentimentelor care m-au incercat, inca le diseminez.

Ca experienta directa cu micutul Andu, consider ca a fost una normala. Ce am gasit in spital mi-a depasti asteptarile, singura directie in care mi-as dori altfel ,ar fi cea a relatiilor interumane: cadru medical/pacient. Aici cred ca e tributul platit unei mentalitati de lemn, neslefuite, o zona superficial tratata. Si ca sub acest aspect fiecare dintre cei cu care interactionam noi ca pacienti, fie ca e ingrijitor, asistent sau medic poate face diferenta. Caci acelasi om constat ca o atitudine o poate avea acolo unde lucreaza in sistemul privat, alta atitudine o are in sistemul sanitar de stat.De ce? E intrebarea care ar putea sa si-o puna fiecare...cu raspunsul e mai greu...

Sunt frustrari si rautati ... sau interese (nici nu vreau sa ating aspectul financiar).

Chiar vreau sa subliniez faptul ca nu am dat un leu in tot acest 'periplu medical' cu 'micul meu consumator de salbutanol...'

Pe de alta parte, imi vine sa si zambesc, caci el nu a avut habar despre ce s-a petrecut, a crezut povestea mea cu 'excursia'... cu acea incredere de pui, care casca pliscul cand mama vine sa ii puna ceva in cioc. Dragul mamii Anduc.

Acasa ajunsi, imi zicea ca mai vrea in excursie, sa se joace cu baloane (manusile chirurgicale pe care i le umflat).

as incheia cu un gand simplu, cu o speranta de fapt...

Doamne fii alaturi de noi si indruma-ne cum stii tu mai bine pe drumul despre care aminteam mai sus!

party de gradi: La multi ani Teo / 10 ian 2011

Ieri Teo a implinit 4 anisori. 

Seria sarbatorilor noastre de familie s-a incheiat cu un party in lumea lui Liliput. Adica la gradi ati ghicit!

Mai multe imagini aici:  http://www.flickr.com/photos/30173156@N05/sets/72157625675907961/detail/

Micutii au fost incantati, se bucurau de abtibildurile cu Tom si Jerry si se lingeau pe degetele de tort.

Sunt tare dragalashi. 

Mela glumea, spunandu-mi ca mi-i da si mie o zi acasa. ...ei, nici chiar asa... as zice :)

Din cand in cand, as trage cate o joaca pe cinste cu ei: sunt sinceri, inocenti, mereu surpinzatori prin simplitatea nealterata de 'conventii sociale'.

Ei, si asa...iata, a mai trecut un an!

Multumim lui Dumnezeu pentru ce ne -a dat.

Pe seara ii spuneam nazdravanului meu cum acum fix 4 ani, mami punea un bebe mic si scump la san pentru prima oara. Ii place sa-i povestesc ce facea cand era bebe si ii place sa se culcuseasca la sanul meu. 

Si mie imi place.

In sufletul meu, va ramane bebelusul acela scump mult si bine si pentru TOTDEAUNA. 

Lumea colorata a copilariei / Party, ian 2011!!

Sarbatoare prelungita pentru noi.

Aseara a fost party ul cu prietenii. In week end, va fi cu familia. Luni va fi la gradi.

Ar fi frumos sa traim asa, in lumea lor, prin privirile lor, cu dorintele lor...ale liliputanilor care ne insenineaza viata si care ne dau sensul ei.

Si pentru care, Dumnezeu ne da puterea de a depasi orice obstacol din drumul uneori sinuos al acestei lumi.

Nu stiu altii cum s-au simtit (pot sa sper ca la fel ca noi, iar daca nu am reusit sa acord atentia necesara si parintilor, promit ca vor fi alte ocazii in care o voi face negresit), dar eu stiu ca m-am distrat pe cinste!

Am dansat, am cantat, am colorat, am facut concursuri, am cantat karaoke, am facut trenulet, ne-am bucurat la conffeti si la artificii.

Tema party ului a fost "Tom si Jerry" / legendara distractie a celor doi potrivindu-se bine varstei pe care o au acum micutii.

Voi lasa imaginile sa spuna mai multe despre party ul cu prietenii, caci nu-i asa... o imagine poate spune uneori cat o mie de cuvinte.

mai multe aici

http://www.flickr.com/photos/30173156@N05/sets/72157625759782070/detail/
(in josul albumului accesati si pg 2)

Imi pare rau ca, din motive de sanatate sau altele, nu au fost prezenti si alti prieteni apropiati pe care i-am invitat cu tot dragul si pe care sper sa ii avem alaturi cu alte ocazii .

Stiu ca prieteniile adevarate, profunde si de valoare vor traversa timpul!

Multumim tuturor pentru cadourile frumoase si pentru faptul ca au fost alaturi de noi la aceste momente de sarbatoare si de voie buna.

ian 2011. Copiii mei iubiti, mai mari cu inca un an!

Revin si acum, in prag de 2011, cu cateva ganduri despre micutii mei... care.. iata!
Au mai crescut un an!

Cu lacrimi de lumina in suflet, imi retraiesc povestile nasterilor si ale inceputului de an... de fapt ale inceputurilor de an, din ultimii patru ani!

Nu se pot compara cu absolut nimic. Sunt speciale. Cu adevarat speciale pentru mine.

Si atat cat Dumnezeu imi va calauzi pasii, ma voi stradui sa fac aceste inceputuri de an, sarbatori ale sufletului meu, sarbatori ale familiei si ale prietenilor care vor intra in jocul nostru.

Inca un an de bucurie inconjurati de inocentza copilariei. Un an presarat cu momente firesti de viata... cel mai adesea frumoase si pline de culoare, si uneori cu inerente neintelegeri, zic eu la fel de firesti.

Iata cateva emotii din toamna lui 2010  - atunci cand Teo facea primii pasi spre gradi...

sept 2010:

O zi insorita de septembrie, ca in copilaria mea.
Teo merge de azi la gradi!
O noua etapa pe drumul vietii.
Sa ai parte dragul mamei de sanatate, iubire si oameni frumosi in jur.

 

 Te iubim mult mult mult...de la pamant pana la cer si inapoi ...de infinite ori!

Si asa cum, in rugaciunile noastre rosteam si speram, experienta de gradi este una pozitiva. Micul gradinar s-a adaptat si este fericit sa mearga in lumea liliputana, sa se trezeasca dimineatza, sa mearga cu tati acolo, sa fie intampinat cu dragoste de Mela - educatoarea lui draga, sa-si petreaca ziua cu micutii lui colegi, sa invete lucruri noi... Iar dupaamiaza sa-l iau, sa zburdam spre parc, spre casa sau spre cine stie ce loc numai de noi dorit si in secret promis, spre oriunde ne mai conduc pasii veseli.

Minunea de a nu avea probleme de sanatate, care sa-l faca sa intrerupa sirul zilelor de activitati diverse, s-a petrecut. Oh, cata speranta am avut si aici. 

Imi era parca teama sa si vorbesc despre asta, de frica sa nu destram vraja, acest cerc rotund si lin prin care zilele se scurgeau si ne indreptam catre serbarea de final de an.

Moment care mi-a adus dealtfel cele mai mari emotii.

decembrie 2010, inainte de serbare (dintr-un mesaj catre prietenele mele):

PRIMA SERBARE din viata noastra de gradinari
Am asa niste emotii MARI
nu stiu cum sa va explic / din stoman imi vin pana in gat
Teo isi stie rolul, nu de asta am emotii, desi nu mi-ar pasa chiar daca s-ar poticni.
Imi spunea aseara poeziile altor copii. Chiar m-am minunat cate poezii stie...fara ca eu sa am habar cand le-a invatat. 
e atat de frumos cand reusim sa traim prin ochii copilasilor nostri sarbatorile si ...pana la urma, la indemana si deloc costisitor construirea acestei atmosfere de poveste;
suntem norocoase dragele mele sa avem copilasi sanatosi!
 ....
ce rol credeti ca va avea dl Teo?
brunetelul meu drag?
hahaaa ati ghicit!?? un om de zapada gras! frate de cruce cu Matei de Catalina 

..........
emotionant, pe cuvant!
la un moment dat cand au dansat fetitele un fel de dans al fulgisorilor o lacrima imi dadea tarcoale / cat sunt de diafane si in rochitele alea erau niste papusi!
a fost emotionant, au spus poezii, au dansat, au cantat... ne-au introdus si pe noi in joc, am cantat impreuna cu ei;

la final eram cumva obosita...
i-as ridica de'adevaratelea statuie  educatoarei ...cata blandete, rabdare, tact si autoritatate deopotriva... are toata admiratia mea!
si ma inclin in fata unor oameni ca ea, care isi fac meseria cu atata devotament
iata-ne pe toti trei

www.flickr.com/photos/23251288@N07/5266784635/

multe's de povestit din lumea aceasta frumoasa a inocentei si a primelor experiente de gradi

Cu drag si alta emotie, ma intorc pe firul varstei spre experienta de bebe... varsta prelungita de bebe de fapt. Prelungita de mama (de mine), desigur. Andu nu mai este bebe, dar imi place sa-l alint si sa-l culcusesc la pieptul meu precum faceam cand era bebelush. Negresit si cu Teo, adesea fac asta. 

Si cred ca voi face mult timp de aici inainte cu amandoi... in inima mea, pana'n veci!

Andu. O altfel de minune pentru vietile noastre. Un echilibru si o liniste de care avem nevoie. Este piesa care intregeste in mod inspirat si binecuvantat intregul nostru, intregul despre care vorbeam si anul trecut.

Ma simt norocoasa ca am trait bucuriile primelor cuvinte, primelor propozitii, bucuria de a-l observa cum descopera universul din jur, cum se dezvolta frumos si armonios. Si zic eu..(si nu doar eu)... binecuvantat!

Un fior de duiosie ma strabate cand ii aud glasciorul cristalin : 'une ete mami?' / desi poate sunt la cativa metri, e de fapt o intrebare prin care cauta siguranta si stabilitatea dintr-o lume inca nedescoperita.

iata cum descopeream impreuna universul, intr-o zi din iarna acestui an:

In cateva zile va face doi anisori.

Iar Teo patru!

Sa cresteti mari dragii mamei.

Mama si tata va iubesc mult, tare tare mult.

Nu exista in dictionare si nu este inventat in cuvintele niciunei limbi, ceea ce simt parintii pentru copiii lor.

poate doar cuvantul dumnezeiesc ar putea exprima cumva aceasta traire

si pentru asta, Slava Tie Doamne!

Mama.

Mama si Tata

remember de MAMA, ian 2010

Acum patru ani, respectiv acum doi ani, pe vremea asta, eram in pragul celor mai frumoase momente posibile din viata unei femei.

Erau prezilele nasterii puilor mei. Cele doua comori nepretuite, pentru care Dumnezeu m-a binecuvantat cu implinirea suprema pe acest pamant.

iata ce scriam in 2010

Bucuresti / ianuarie 10 si deopotriva 8 / 2010

Dragii nostri copilashi,

Ca si anul trecut, in fiecare an, la zi de sarbatoare – in pragul zilelor voastre de nastere, imi voi aduna simtirile si voi incerca sa va scriu cateva cuvinte.

Vreau ca peste timp sa stiti cat de mult ati fost doriti si iubiti. Cu mult INAINTE de a va naste si mult DUPA ce vom trece in alte lumi.

Oricum veti sti asta. Nu e mult insa, nici daca v-am spune-o de infinite ori, de tot atatea cat ii multumim lui Dumnezeu ca existati si ca ne umpleti viata si sufletele.

Asa a fost sa fie. Amandoi inghesuiti in cele cateva zile de pe fila unui calendar proaspat si neumblat. Amandoi ca un intreg. Un intreg perfect. Nici nu ne putem gandi la unul fara celalalt. Pentru noi, voi doi, separat si impreuna reprezentati intregul nostru. Intregul nostru perfect. Asa cum era cu cele doua jumatati de sfera pe care grecii le-au aruncat departe pentru a se cauta mai apoi si a se reuni in intregire … Andu si Teo...comorile noastre dragi, ca doua jumatati de sfera nascute la inceput de an. Inceput de lume pentru universul nostru.

Tu micule Andutz, Picul nostru drag, sau Ritza Pitza Coconitza (uneori si Halteritza :)) cum te mai alintam, primul anisor al vietii tale a fost ca o mangaiere dulce. Un puishor pufos ce-si scoate nasucul in lume. Papacios nevoie mare, mare pofticios, cu cei doi ochishori iscoditori, ne-ai dus deseori in lumea minunata a inocentei: primul zambet, primul mama, primul tata...primul dintzishor, primii pasi – cata emotzie...

Iar tu Teo drag, balan copil istetz, si peste tine a mai trecut un an. Ai acum 3 anisori... de ce urile curioase si dagastoasele tale perlutze ne-au adus zambete pe chipurile uneori ingrijorate de cotidian. Si mai mult au adus chiar...inspiratie pt mami (care nu este ea o poeta …)

Pe nume Teo... mai exact Teodor Ioan,

el este micul nostru mare nazdravan!

Prefera oul kinder detasat

La orice ceas din zi si chiar din inserat

E baietelul nostru delicat

Chiar daca plange sau e rasfatat.

 

Mereu cu intrebari iscoditoare

De ce e luna ascutita, de ce oare?

Dar bucatica de lipseste unde este?

Si steaua ceea pe unde paseste ...

 

Cu replici absolut nevinovate:

‘am obosit mami de lapte!’

Sau cu remarci duios interesate;

‘hai sa te pup! Imi dai o bombonica mai stimate ?’

 

Frate mai mare, grijuliu, sfatos

In mica scrisorica pentru Mosh

Ii scrie de dorintze dragi de pici

Atat a lui cat si-a lui Andu... ghici???

 

Formula unu oare are-n sac?

Sau avionul ce-i cazu pe plac?

Iar pentru fratele mai mic …

o masinutza!... cat pentru-un pitic !

Multumim din nou Domnului ca traim aceste minuni si ca ne putem bucura impreuna de copilaria voastra binecuvantata.

Anul acesta voi marca finalul randurilor pentru voi, amintindu-mi motto ul de pe invitatia de botez a lui Andu, cu versurile unui MARE... unui mare Cartarescu: "Nu ţi-as da drumul la mâna... nu ţi-as da drumul /iar dacă poteca se va bifurca / vom împietri acolo, la răscruce / şi vom rămâne acolo în ţara înserarii / doua statui colosale, Mama şi Tata, de granit cenuşiu"

Mama

Mama si Tata

remember ian 2009. Primul an in 4

Mai jos este ceea ce scriam in primul an in care sufletul mi-era plin de acest de 
2 x mama.

2009, anul in care s-a nascut micul Andu.

pentru Andu si Teo

Dragii nostri copilasi,

Sunteti ceea ce ne-am dorit cel mai mult pe lumea asta, micile noastre minuni, comorile noastre cele mai de pret! Ne rugam sa aveti o viata lina si senina, sa va bucurati de fiecare colt de cer, de fiecare stea, de fiecare floare, de fiecare anotimp, de fiecare culoare.
Sa nu lasati sa va fie inima tulburata. Va promitem ca daca aveti credinta in Dumnezeu, El nu va va lasa niciodata, nu va va parasi niciodata. El va va ridica cu mainile Sale si va va imbratisa cu dragoste nesfarsita, asa cum a facut-o si cu noi...si cum o face in fiecare zi, neobosit de mii si mii de ori. Va va sterge lacrimile de tristete si va fi prietenul vostru vesnic.
Fie ca ingerashul vostru pazitor, sa va urmeze si sa va arate calea catre Dumnezeu. Ne rugam ca Domnul sa va dea sanatatea sufletului si trupului.
Ajuta-ne Dumnezeule sa traim bucuria cresterii lor, sa le putem trezi primul zambet, sa le stergem lacrima, sa le ocrotim primii pasi...
Scumpii nostri copilashi, fiti fara grija. Vom fi  langa voi si vom lua mereu povara grea cand ea va va coplesi.

Ajuta-ne Doamne sa ne putem tine promisiunea aceasta.

Mama si Tata

recunostinta / o ultima zi de 2010

O zi de final de an frumoasa. Alaturi de copii, alaturi de prieteni si familie.

O zi obisnuita asa cum mi-as dori sa petrec in fiecare zi.

O zi in care ne-am bucurat de iarna ca in copilaria fiecaruia dintre noi.
La sanius am zburdat in soarele bland de iarna si in chicotelile jucause ale micutilor.
Iar pregatirile pentru masa dintre ani asezonate cu o cafea fierbinte si un vin fiert.

Atmosfera de poveste intr-un colt uitat de lume, intr-o lume pentru care-i multumesc lui Dumnezeu ca exista. 

Iata un mesaj frumos pe care l-am primit si eu astazi si care mi se pare ca, intr-adevar, cuprinde cam tot ce mi-as dori eu insami sa transmit acum, la ceas de sarbatoare, la zi de final si de nou inceput!

Sa va aduca Noul An 2011 mai mult timp...

iubiti-va!!! ... pentru ca iubirea este secretul tineretii vesnice!...
râdeti!!! ... pentru ca râsul este muzica sufletului!...
plângeti!!! ... pentru ca plânsul este emotia unei inimi mari!...
cititi!!! ... pentru ca cititul este sursa cunoasterii!...
acultati!!! ... pentru ca ascultarea este forta inteligentei!..
gânditi!!! ... pentru ca si gândirea este cheia reusitei...
visati!!! .... pentru ca visarea este rasuflarea fericirii!...
jucati-va!!! ... pentru ca jocul reprezinta prospetimea copilariei...

Sa aveti timp sa traiti CONSTIENT... pentru ca Timpul trece repede... si nu revine NICIODATA!...

LA MULTI ANI 2011,  Un an binecuvantat!

povestea va continua...

Doamne Ajuta!

urare simpla

Marturisesc sincer ca, pentru mine cel mai frumos dar din sacul Moshului cel bun este bucuria inocenta din ochishorii puilor de om  ...atunci cand descopera o surprizutza cat de mica in cadoul de Craciun....
Sclipirea asta din privirea lor, o putem trai oricand si in timpul anului, in fiecare zi binecuvantata!

si multumesc Domnului, anul asta am avut parte din belshug de momente extraordinare, emotionante ...memorabile!

Doresc tuturor acum, la prag de Sfanta Sarbatoare a Craciunului, sa impartasiti cu ei frumusetea de a crede in Mosh si de a fi parte a sclipirii din privirile lor.

Sa ne bucuram asadar, de lucrurile simple, mici, nu neaparat costisitoare, la indemana tuturor...
Din tot sufletul, cu mult drag si speranta

Un Craciun cu colindatori la fereshti,

Sarbatori Binecuvantate si La multi ani!

Craciun prin ochi de copil

Pentru noi, Spiritul Craciunului inseamna, inainte de orice, Sarbatoarea nasterii pruncuLUI Iisus, colindul, caldura caminului si bucuria familiei reunite in jurul mesei. Mirosul cozonacilor rumeniti in cuptioare, a sarmalelor aburinde si a scortisoarei din vinul proaspat fiert.
Este ceea ce voi incerca sa le sadesc in suflete si copiilor mei, atata timp cat imi va fi dat sa calatoresc prin aceasta lume.

Desigur si Mosul este prilej de bucurie prin spiritul lui, prin ideea de a darui, de a fi generosi si blanzi precum imaginea de poveste a batranului legendar.

In ultima perioada m-am straduit sa le creionez micutilor cat mai frumos, uman, mesajul acesta cu mosul. Tot am vorbit de el, i-am scris scrisori, etc.
Acum am gasit si o varianta prin care inainte de a-l vedea in carne si oase...moshul le-a raspuns la scrisoare!!! direct si personalizat!!!
iata raspunsul Mosului pentru ai mei:
pentru Teo
www.portablenorthpole.tv/watch/NSqgFk3F1oqSA__z6GYOCA
pentru Andu
www.portablenorthpole.tv/watch/340Ez9ps45xoeqZRfuBxhA

Iar cand au gasit sub brad, fix ce le-a aratat mosul in mesaj, bucuria a fost cu atat mai spectaculoasa.

meseria de parinte

Bun venit pe blogul meu de suflet

Aici voi incerca sa-mi adun crampeiele de viata, de simtire, din cea mai importanta parte a vietii oricarei fiinte umane: aceea de parinte.

Este nevoie de doi pentu a putea dansa un tango, este nevoie de doi pentru a creste un copil sanatos, este nevoie de doi pentru ca acesta sa-si primeasca portia fireasca de dragoste si siguranta...

Dragi parinti (sau viitori parinti), iata o sansa de a intra in acest joc.

Am citit si mai ales am trait cate ceva dintr'ale "meseriei de parinte'.
Multe din simtiri mi-au fost confirmate si am ajuns la concluzia ca, instinctul si regula bunului simt sunt mai tari decat cele mai elaborate studii si cercetari.

Iata pe scurt concluziile:

Cred ca zicerea cu 'nu lua copilul in brate (sau nu-l rasfata) ca-l inveti prost" e un mit! Scornit de parinti care au nevoie de o justificare pt timpul putzin pe care sunt dispusi a-l aloca copiilor lor.

Este parerea mea.. mai veche... pe care mi-o si confirma experienta si nu in ultimul rand cateva studii, statistici. Ba mai mult, e cumva taman pe dos - copiii lipsiti de afectiune sunt cei care par rasfatati pt ca ei cer atentie si doresc sa fie centrul atentiei deoarece sunt nesiguri de dragostea ce li se ofera. ....."dorinta copilului dvs. de a va atrage tot timpul atentia va scadea pe masura ce el va deveni sigur de iubirea dvs. neconditionata."

Cu cat relatia cu copilul e mai apropiata, altminteri spus, cu cat copilul creste cu increderea cat mai profunda in parinti, cu atat disciplina e mai usor de instalat si de mentinut. Iar increderea in toate relatiile apropiate, dar mai ales in relatia cu totul speciala dintre copii si parinti, vine atunci cand tu, ca parinte, dai mai mult decat se asteapta de la tine pe linia afectiunii, atentiei etc. Paradoxal, dar in felul asta relatia, care e oricum una de dependenta, nu face din dependenta miezul relatiei -- ci dependenta e resimtita ca respect! Iar faptul de a le oferi copiilor respect (care nu poate fi cladit decat pe foarte multa dragoste si atentie permanenta) ii invata pe de o parte respectul de sine, pe de alta, respectul fata de ceilalti.

Poate ca suna cam abstract, dar cred cu tarie ca daca le oferim cat de multa afectiune si atentie putem copiilor, contribuim in ultima instanta la formarea lor ca personalitati "rotunde" si stapane pe sine , capabile sa-si asume propriile alegeri si responsabilitati intr-o lume cu valori de multe ori tulburi si haotice.

iata cateva articole in care se vorbese despre asta:

http://www.desprecopii.com/info.asp?id=134

http://ecopii.ro/Articole_despre_copii/Sa_intelegem_nevoile_copiilor.html

Si mai e ceva... cred ca trebuie sa avem grija si de taticii copiilor nostri. Daca la noi, mamele e poate innascut instinctul matern, de parinte, la ei se invata incet incet si se educa.

Cel putzin in cazul nostru - a fost nevoie de ceva terapie pt asta, mai concret de practica, determinare si multa DRAGOSTE!
De insuflat cu binishorul (e drept poate mai mult la cei care sunt pentru prima data tatici sau poate pentru unii chiar nu e cazul - sunt si exceptii care confirma reguli nu!?) si de rumegat in timpul liber:

http://www.desprecopii.com/info.asp?id=69

http://www.desprecopii.com/info.asp?id=172

http://www.nou-nascuti.ro/scoala_parintilor.html?id=304

http://www.copilul.ro/a_68_419_Pentru_a_fi_parinte.htm

Iar aici este un articol de mare exceptie si de un bun simt magistral:

http://www.desprecopii.com/info.asp?id=109